Echipa națională feminină de tenis a Cehiei a câștigat Cupa Fed, duminică, pentru al treilea an consecutiv, după ce a trecut în ultimul act de reprezentativa Franței, scor 3-2, la Strasbourg, pe suprafață dură în sală.
În meciul decisiv, la 2-2, perechea cehă Karolina Pliskova/Barbora Strycova a câștigat meciul cu dublul francez Caroline Garcia/Kristina Mladenovic, scor 7-5, 7-5, după două ore și zece minute de joc.
Pliskova și Strycova au reușit trei ași și au cedat serviciul de două ori, pentru a izbuti patru break-uri. Cehoaicele au făcut diferența în privința punctelor direct câștigătoare, 39, față de cele 29 ale franțuzoaicelor. Fiecare dintre cele două echipe a comis peste 30 de erori neforțate.
Karolina Pliskova (24 de ani) se află pe locul 6 în clasamentul mondial la simplu și pe 11 la dublu. Barbora Strycova (30 de ani) ocupă poziția a 20-a la simplu și locul 17 în ierarhia de dublu. Cele două au evoluat pentru a opta oară împreună în acest an (trofeu la Birmingham, pe iarbă).
De cealaltă parte, Caroline Garcia (23 de ani) este pe poziția a 23-a la simplu și pe locul secund la dublu. Kristina Mladenovic (23 de ani) se află pe locul 42 la simplu și 2 la dublu. Franțuzoaicele au disputat 57 de meciuri împreună în 2016, cu patru trofee (Charleston, Stuttgart, Madrid, Openul Franței) și patru finale (Sydney, Dubai, Openul Statelor Unite și Beijing).
Sâmbătă, în primul meci, Karolina Pliskova a învins-o pe Kristina Mladenovic (42 WTA) în trei seturi, 6-3, 4-6, 16-14. În meciul al doilea, Caroline Garcia (23 WTA) a câștigat cu Petra Kvitova (locul 11 WTA), scor 7-6 (6), 6-3. Duminică, Caroline Garcia a învins-o pe Karolina Pliskova, scor 6-3, 3-6, 6-3. În meciul patru, cehoaica Barbora Strycova a învins-o pe franțuzoaica Alize Cornet (46 WTA), scor 6-2, 7-6 (7).
Cehia a câștigat Cupa Fed de cinci ori în ultimii șase ani (2011, 2012, 2014, 2015 și 2016) și are 10 titluri în istorie. Recordul all-time este deținut de către echipa Statelor Unite, cu 17 trofee.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER